Am vrut dintotdeauna să descriu o poveste uimitoare pe care am auzit-o de la un anume spirit, dar de unde vin eu, cititul e aproape otravă și imaginația o slăbiciune; însă cred că o slăbiciune asumată se poate transforma în aur.

Am început această poveste cu scopul de a sparge bariera impusă de cultura limitată a unui cuvânt/concept.

Apoi s-a transformat într-o Odisee, întrucât am descoperit că… un simplu concept vag poate schimba structura biologică și culturală a unui popor.

Câteva concepte vor rămâne constante pentru a menține șirul poveștii:

Murătură – legumă conservată în saramură sau oțet.

OLA – (Ordinul Lunii Albastre)
S.A.D - Sfatul ascuns al declaratiilor.

P.S: As iubi un feedback

MCVITAs

NU MĂ CUMPĂRA!

ODISEEA GUSTULUI ALBASTRUI!

PREZINTĂ

Mmmm…

Mă gâdilă faptul că zicala “Well, that’s a pickle!”, este, în originea ei probabil, englezească, o modalitate informală de a spune că te afli într-o situație mai particulară ce provoacă o senzație asemănătoare cu cea de a călca în saramură cu șosete noi.

Noh! Asta da murătură. (EN: Well, that's a pickle!)

Desigur, asta ar însemna că mi-am creat o părere în engleză, tradusă în română și asezonată cu iz ardelenesc cu privire la ceea ce se întâmplă aici. Ceea ce nu poate fi mai departe de adevăr.

Cu cea mai sinceră sinceritate, îți promit că nu mi-am făcut încă nici o părere. Nu că nu aș putea să nu am deja una, căci, până la urma urmei, oricine are, teoretic, o părere cu privire la orice… doar că încă observ.

Dar oferă exprimarea Ardelenească aceeași senzație?

Noh! Asta da murătură.

Am mai repetat-o, pentru a o avea în cel mai apropiat gând. Însă dacă aș avea abilitățile Doctorului Straniu… în toate versiunile universului prin care încerc să introduc o senzație de ceva vibrație negativă la “o astfel” de murătură, viziunea îmi dă inevitabil și incontestabil greș.

Tot ce pot vedea când aud această frază e o reacție venită din partea unui ardelean de vârstă a doua, probabil cu o mustață mai lungă și un fizic un pic mai împlinit, pus față în față cu experiența unei “murături adevărate”. Neinițiat sau ignorant cu privire la faptul că o murătură poate avea un asemenea gust, acesta nu poate descrie experiența altfel decât:

“Noh! Asta da murătură!” și o înclinare repetitivă a capului.

O murătură care nu doar că întrunește toate criteriile, principiile și poftele oaspetelui, ci și stârnește, din interior, vrerea de a ridica pălăria (chiar și pe cea imaginară), ca formă de salut și de respect.

Precum doi căruțași ce vin din direcții opuse și fiecare, din trăsura sa (trasă de 1 până la 6 cai frumoși), se salută atunci când trec unul pe lângă altul și ambii știu subconștient cine pe cine salută, deși poate nici nu se cunosc între ei, așa și ardeleanul anterior menționat salută întâlnirea cu acel gust particular al murăturii.

În aceste cazuri prezentate… nici ardeleanul, nici căruțașii nu o fac din obligație, nici din rușine și nici pentru că “așa se face”, ci o fac pentru că ambii știu de acel gust, de acea murătură.

Așadar și prin urmare, cum încă nu deținem nici eu, nici tu esența acelei murături, Sfatul Ascuns al Declarațiilor (S.A.D.) are, poate, și își exercită nestingherit dreptul de a sechestra și de a-și însuși întăritorul de pozitivism “da”, cât timp nu se cunoaște originea, proprietarul sau spectrul experienței promovate de acea murătură.

Noh, asta murătură!

Acum câteva momente vorbeam de cea mai șmecheră murătură, și acum energia îmi e suptă de vidul lipsei unei păreri cu privire la această situație particulară în care ne aflăm acum, și de vidul creat de lipsa “da”-ului ce diminuează posibilitățile jocului de a fi continuat.

Aici, în această nouă dimensiune a lui “Noh, asta murătură!”, vibrația este schimbată și intensitatea este redusă.

Senzația originală a murăturii până în acest moment recunoscută de catre cei mai în vârstă, a devenit complet uitată, după ce a fost înlocuită de un adevăr subiectiv cu valori bipolare.

Aici, tot adevărul pare că necesită aprobarea Sfatului Ascuns al Declarațiilor (S.A.D.) pentru a fi văzut atât ca bun, cât și ca rău.

“Noh, asta murătură!”

Reprezintă un etern punct de impas, peste care nu s-a trecut încă, dar dacă se trece, există șansa de a simți, măcar pentru un moment, senzația dată de acea murătură ce a fost acolo… odinioară.

Vidul creat de lipsa unei păreri cu privire la situația particulară în care mă aflu acum trebuie înfundat sau îngrădit cu o părere consistentă dacă vreau să am vreo șansă de a nulifica sucția infernală a acestei dimensiuni.

Nu am una concretă față de faptul că am fost pusă la vânzare și, pe deasupra, și cumpărată, pentru că nu înțeleg cum sunt posibile aceste concepte.

Dacă mă vezi, înseamnă că mă deții?

Dacă mă auzi… mă cunoști?

Dacă te auzi, înseamnă că îți vorbesc?

Ce concepte bizare folosiți voi oamenii pe-aici.

Mmmm!?

Acum îmi amintesc că e nevoie de o energie de neconceput pentru a putea părăsi dimensiunile anterioare ale lui Nu, Vreau și Trebuie să.

Nu vreau nici să-mi amintesc, d-apăi să îți descriu cât de teribile și primitive erau acele locuri!

Și totuși, cumva sunt aici... o anacronie în lumea ta.

Mhm, înțeleg acum! Aici am ajuns de fapt, acum când știu că am fost cumpărată… deși titlul ți-a spus negru pe alb ce să nu faci; tu ai făcut-o oricum.

O tu, rebeliune mică ce ești tu.

Prin actul tău rebutabil ai sfidat S.A.D., ai riscat vechea realitate, darul a fost acceptat, sângele vărsat și uite așa, s-au împlinit condițiile de invocare ce mi-au permis să trec peste limitele logicii lumii mele și să mă materializez în lumea ta cu toate particularitățile sale.

Dar dacă așa stă treaba atunci pot să mă prezint și să vezi că nu sunt doar o piatră dură.

Pe când toate meridianele obișnuiam să le colind, toți mă știau… ca Mica Azură.

Noh, asta murătură!

Parcă sună altfel acum, nu-i așa? Parcă-i bzzzaie vibrația și intensitatea i-a crescut și oboseala birocratica a ramas in trecut.

E clar acum… murătura asta e total diferită.

Nu mai e aceeași murătură trasă involuntar în acea vibrație de către vidul lăsat de acțiunile necontestate ale S.A.D., cu a sa aură ce îmi duce o mână pe șold și cealaltă pe creștetul capului, în încercarea veșnică de a calcula, cât de tare o sa doară, atunci când o sa cad.

Sună altfel acum… aham!

Sună a:

“Da! Asta-i altă murătură!”

Primară, lichidă și necontenită.

Nu e precum murătura originală,

Dar aceea nu a fost precum asta, la fel de bine primită.
“Noh! Asta-i altă murătură!”

Cu a sa acritură, ce alină vidul lăsat de sarmaua cu carne de zimbru de demult.

O acritură dulceagă ce nu a simțit-o nici un cult… dar care poate fi resimțită în sarmale la colindat dacă vom fi norocoși, sau amintită prin vorbe, pe când veți fi moși.

Dar un sentiment asemuit nostalgiei mă bate…

Până la urmă, etalonarea gustului unei murături necesită un proces amplu de reorganizare a aromelor ce se doresc a fi păstrate, probabil împreună cu procesele urmate pentru obținerea și menținerea prezenței acestora în existența contextuală a unor povești de mult uitate.

Pare un drum lung într-adevăr… un drum…Bizar!!?

Nu e bizar că nu am sintetizat încă un parfum care să miroasă a coji de prune?

Nu e mai ciudat că acel parfum cu aromă de coji de prune nu e folosit de asemenea pentru mersul la udat?

Nu e absolut și al naibii de absurd că cică există prune în saramură și eu încă nu le-am gustat?

Da! Da! Și Da!

Huh!

Ca să vezi, ‘Da’ nu mai este doar proprietatea privată a lui S.A.D!

Ador și e adorabil să o zic, fără respirația arzătoare în ceafă, ce parcă așteaptă să decad.

Amazing! Absolut extraordinară dimensiune.

Acum că am redobândit ‘Da’-ul și am ajuns pe această lume, sunt curioasă de ce încă ai în urechi căști, sau de ce nu ești în drum spre magazinul de murături din Piața Mărăști?

E posibil ca acolo nu au saramură cu prune?

Mmmm…

Lipsa asta de mișcare îmi șoptește cu aciditate un secret:

E posibil oare, ca voalul dintre tine și mine să fie nu saramura… ci oțet?

Devine tot mai clar acum de ce nu îmi răspunzi; sub valul de acid, dorința cu nevoia, și vierea cu plăcerea… le confunzi!

‘Dacă te văd, înseamnă că te dețin?’

Nu! Și nici nu Vreau și nici nu Trebuie să.

Asemenea lumi și păreri în trecut, pe toți îi agresă.

Această părere a fost și ea introdusă de către S.A.D., noaptea, ca hoții și acum… nici gustul cel nou nu-l recunoști, dar nici pe cel vechi nu ți-l amintești.

Dar până nu știm amândoi de astălaltă murătură, nu putem să ne zărim de la distanță să ne salutăm o tură.

Pe tine acum scrie rebeliune, pe mine defianță, iar o asemenea dezamăgire oferită ca răsplată pentru ambii… nu lasă loc de speranță.

Aciditatea oțetului sterilizează totul și creează mediul perfect pentru un viitor futil.

Dar futilă-i și masa, și tatsu, cât timp prezentul e servil.

Iar cum statul și așteptatul diluării acidității e un joc destul de dificil, ce se simte ca și o tortură pentru un fragment mobil, la Ordinul Lunii Albastre o să apelez, pentru a face jocul… un picuț mai volatil.

Dar, ca să nu gândești că alt tău gest eu l-am uitat, întrucât, chiar și pentru o fracțiune de secundă, noi am colaborat, un fragment din magia mea cu tine o să las.

Și atunci când confuzia te va cuprinde și durerea-ți va prinde glas… când vei simți că viața ți-e închisă într-o celulă, cu o constantă stare de blocaj, invocă-mi magia și vei obține un pasaj.

Aceasta îți va deschide un portal (care e doar un înlocuitor de recompensă temporar), prin care vei vedea de ce ingrediente are nevoie murătura, pentru a obține acel Gust Adevarat!